Repere
Sunt indisolubil legat de câteva locuri, de câteva întâmplări și de câțiva oameni decisivi pentru evoluția mea profesională și ca om.
Topleț - locul unde m-am născut, locul în care mă întorc de fiecare dată cu plăcere și unde liniștea îmi protejează șansa de a trăi alături și împreună cu toate generațiile dispărute sau încă nenăscute ale familiei mele. Și sunt sigur că nu numai.
Bunicii - persoane care mi-au croit și mi-au ordonat drumul în viață; nu îmi pot imagina cum ar fi arătat parcursul meu ca om dacă nu aș fi fost marcat de învățăturile acestor ființe pe care le sesizez tot mai des prezente în perimetrul mirific al unei existențe ce și-a consumat liniștile și neliniștile în respectul celor zece porunci.
Liceul "Traian Lalescu" - Orșova și profesoara de istorie, doamna Ana Șchiopu, care m-a convins că studiul istoriei îți poate susține și argumenta o carieră.
Facultatea de Istorie - locul care mi-a oferit șansa de a-mi găsi vocația și de a deveni un bun profesionist.
Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară - înconjurat de oameni foarte bine pregătiți nu ai decât o singură șansă să rămâi și să te perfecționezi alături de ei.
Ion Iliescu - politicianul fundamental pentru România după 1989, personalitate care, într-o stare de grație a cerului, a avut șansa să acționeze, cu succes, pentru a asigura continuitatea conceptului național și geografic statal românesc, într-un moment în care majoritatea românilor nu au înțeles despre ce era vorba.
Serviciul de Informații Externe - onoarea și responsabilitatea de a conduce o echipă de profesioniști într-un moment incredibil de dur pentru România, cu nevoia unor profunde schimbări. Toate, într-o perioadă când trecutul apropiat ne limita tuturor șansa de a fi noi înșine, oscilând între ce am fost și ce trebuia să fim. Unii, din păcate, și-au schimbat doar părul, nu și năravul, foarte mulți nărăvindu-se la jaf, slujirea patriei fiind doar prilejul de a-și promova cupiditatea. În condiții de dezinformare atroce, supus unor presiuni externe și interne incredibile, am reușit să stabilesc relații de încredere și colaborare cu toate statele importante ale NATO, în anul 1997 România începând să fie tratată ca un viitor aliat.
Helmut Kohl - puterea și inteligența de a folosi valorile creștin-democrate pentru a genera progres și prosperitate; model politic de o înțelepciune uluitoare, omul care a reușit, împreună cu alții, să repare consecințele celor două mari dezastre pe care le-a provocat și trăit Germania în cursa pentru câștigarea supremației mondiale, asumându-și proiectul natural al unei Germanii creatoare și constructive, într-un program pentru o Europă Unită.
Administrația Prezidențială - oportunitatea de a valorifica experiența unei întregi cariere, mai ales în însărcinarea de consilier prezidențial pe probleme ale securității naționale, calitate în care am fost direct și profund implicat în toate acțiunile și proiectele ce au vizat integrarea României în NATO. Am beneficiat de delegarea reprezentării Președintelui României în probleme ale apărării și serviciilor de informații, poziție ce mi-a dat șansa să mă exprim în toate momentele de importanță majoră.
Palatul Victoria - șansa de a fi însărcinat cu coordonarea acțiunilor pentru aderarea României la UE, intervenind cu succes în probleme și la momente de importanță deosebită.
Uniunea Populară Social Creștină - PD-L - credința că pot mai mult și că românii merită o nouă clasă politică care să-și asume proiectul unei Românii europene în care fiecare cetățean, în parte, și toți împreună, să aibă șansa protejării și promovării intereselor lor individuale și de grup.
