Acasa

  Pentru fiecare dintre noi, acasă are o semnificaţie particulară. Eu, când spun acasă, mă gândesc la murmurul Cernei şi la muntele din spatele casei bunicilor din Topleţ - Caraş-Severin, unde m-am născut şi unde mi-am trăit cele mai frumoase clipe ale copilăriei.
  Mai am în minte chipul bunicii, o ţărancă din Banat, femeie fără ştiinţă de carte, dar de o înţelepciune ce-mi părea a veni din veşnicie, care mi-a oferit unele dintre cele mai uimitoare şi trainice învăţături pe care le-am primit în viaţă; despre bunic, cred că este îndeajuns să spun că m-a învăţat diferenţa dintre mândrie şi trufie, convingându-mă că o viaţă merită să fie trăită dacă reuşeşti să fii tu, în orice condiţii.

  M-am născut, aşadar, pe 24 august 1944 în Topleţ, într-o casă construită în 1724, în care înaintea mea au trăit alte 13 generaţii ale familiei, care au păstrat memoria şi proprietatea locului, pentru mine sfânt, al întemeierii cu peste 400 de ani înainte.
Cu toate că voi fi considerat subiectiv, locul în care m-am născut este unul special, ce mă face să cred că nu am plecat niciodată de acolo, păstrând permanent în minte imaginile satului natal.
Sunt imagini pe care le împrospătez mereu, căci revin la Topleţ de fiecare dată cu bucurie şi cu emoţie, regăsind aici liniştea pe care nu am mai reuşit să o descopăr în altă parte.

  Visându-mă ceva mai puternic decât Tom Sawyer şi Huckleberry Finn împreună, personaje pe care le-am adorat pur şi simplu, am fost un copil deosebit de activ, amator al unor cotidiene expediţii pe munţii, văile, apele şi "coclaurile" unei geografii legendare cu mituri ce dăinuie de la "facerea lumii". Este de prisos să spun că, totuşi, mare parte a timpului mi-am "pierdut-o" cu cititul. Tot ce se putea citi!

  Copilăria mi-am petrecut-o, totuşi, mergând cu plăcere la muncile câmpului, până în anii studenţiei când mi s-a sugerat, pe un ton foarte hotărât de către familie, să renunţ la aceste activităţi, pentru că "tu, acum, faci altceva!". Era o lume în care bărbatul era "om", iar femeia era "muiere", în pofida faptului că gospodăria se baza pe principiile matriarhatului.

  Am avut marele noroc de a mă naşte într-o familie cu tradiţie şi de a trăi între oameni de la care am învăţat ce este demnitatea, respectul pentru muncă, optimismul şi faptul că stă în puterea fiecăruia să îşi facă o viaţă mai bună, mai frumoasă. Singura condiţie: să fii lăsat să munceşti; toate acestea s-au petrecut în vremuri deosebit de grele - pe care însă eu, copil fiind, nu le-am perceput atunci ca atare - pentru că în România de după cel de-al Doilea Război Mondial pragul dintre sărăcie şi bogăţie consta într-o pereche de bocanci şi un costum, între a avea pâine albă sau "la cartelă".
  Aceste lucruri aveau să mă urmărească toată viaţa şi o parte importantă a ceea ce sunt acum se datorează tocmai copilăriei pe care am trăit-o în Topleţ - Caraş-Severin.

  Acasă este - şi astăzi - aşadar, la Topleţ, este acolo unde te învăluie murmurul Cernei şi amprenta tutelară a muntelui din spatele casei bunicilor. Dar, între 1976 şi 1992, acasă a însemnat pentru mine şi pentru familia mea, Bucureştiul cu Cartierul Mitropoliei, pe strada Titus din sectorul 4, unde, iată, mă reîntorc acum, pentru a candida, ca reprezentant al PD-L, în numele dumneavoastră, al locuitorilor acestui colegiu.